EXCLUSIV | Legătura specială dintre Dana Rogoz și Dan Rădulescu din serialul “Scara B”+ Detalii din culisele serialului de la Pro TV

02 12. 2024, 14:54

Dana Rogoz și Dan Rădulescu din Scara B se știu din primul an de facultate, dar prietenia lor s-a legat după terminarea studiilor, când au fost cooptați într-o piesă de teatru unde au jucat împreună. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, Dan Rădulescu ne-a povestit despre legătura specială pe care o are cu Dana Rogoz și cu soțul ei, regizorul Radu Dragomir, de când a intrat în familie ca naș al fiicei lor, Lia. Botezul fetiței a avut loc în pandemie, în urmă cu 4 ani și jumătate. Actorul ne-a povestit amănunte interesante și despre serialul de comedie de la Pro TV, unde are dublu rol: protagonist și scenarist.

Scara B este o super-producție difuzată în fiecare joi de la 21.30 la Pro TV, care explorează viața cotidiană a vecinilor dintr-un bloc din București. Într-o manieră comică, dar cu situații emoționante, Scara B va oferi o perspectivă de ansamblu asupra diversității oamenilor și a impactului pe care îl au acțiunile zilnice asupra fiecăruia. Dan Rădulescu și Bogdan Coteț sunt scenariști, dar și persoanje principale, iar în viața reală îi leagă o prietenie de 17 ani.

Dan Rădulescu: “Am avut responsabilitate dublă de data asta”

Cum e să fii și scenarist și actor?

Mult mai stresant, asta e sigur, pentru că am avut responsabilitate dublă de data asta. Și emoțiile sunt mai mari, pentru că și răspunderea e mult mai mare. Atunci când joci doar într-un proiect poți oricând să spui: cine l-a scris, cine l-a regizat, dar acum nu prea poți să arăți cu degetul la alți oameni. Porți practic mare parte din responsabilitatea proiectului pe umeri, dar asta e și onorant în același timp.

Ai schimbat scenariul, l-ai adaptat așa pe parcurs din mers sau ce ai scris de la bun început și așa a rămas?

Nu, a fost modificat foarte des. A fost un proces care de când am început până la finalizarea pilotului cred că au trecut în jur de 2 ani de zile. Perioadă în care cu Dragoș am tot vorbit, am discutat. A fost un proces fluid și continuu de creație, care pas cu pas am ajuns până la urmă la formula asta.

Dan Rădulescu despre prietenia cu Dan Coteț: “Ne putem contrazice pur și simplu 3 ore pe un subiect și la final să mergem să bem o bere”

Pe tine te leagă și o prietenie de Bogdan Coteț.

Păi suntem prieteni de prima dată când am jucat eu la Teatrul de Comedie. Eu așa l-am cunoscut când a făcut doamna Iarina Demian Biloxi Blues. Deci din anul 2007 ne știm. Sunt deja 17 ani.

Au existat între voi dispute pe care să le iei personal?

Nu, asta îmi place la lucru cu Bogdan, că deși ne contrazicem absolut tot timpul eu îi și spun lui mai în glumă, mai în serios Gică Contra, întotdeauna lucrurile iau o direcție constructivă și el nu se supără. Adică mi se pare că are această calitate, că departajează foarte clar munca de viața personală și de orgoliul lui personal. Deci ne putem contrazice pur și simplu 3 ore pe un subiect și la final să mergem să bem o bere.

Dan Rădulescu despre scara B: “Majoritatea întâmplărilor sunt inspirate din viața reală”

Care e cel mai enervat accesoriu pe care-l are personajul tău?

Cel mai enervant e are patru lănțicuri unu peste altul, o colecție din asta de medalioane și de lanțuri la gât.

Le lași la platouri presupun.

Da, pentru că fetele de la racord mi-au zis că mă mănâncă dacă le pierd. Deci cumulul ăsta de accesorii devine enervant, că este hiper accesorizat.

Cât la sută din întâmplările reale din viața le-ai transpus în acțiunea serialului Scara B?

Păi, majoritatea întâmplărilor sunt inspirate din viața reală. Atâta doar că pornind de la un sâmbure de adevăr, noi sigur că le-am augmentat și le-am mai stilizat ca să fie pe alocuri amuzante, pe alocuri mai interesante. Așa că pot să spun că toate au pornit de la lucruri care mi s-au întâmplat, dar și unele dintre seturile personajelor le-am mai îngroșat, spre a crea niște contraste între ele. Deci aș putea să spun că Dan din viața reală nu e neapărat același Dan pe care îl vedem în serial, ci se intersectează doar în anumite puncte comune.

Dan Rădulescu: “Pentru mine a fost un șoc când am aflat că vor să fiu naș”

În viața reală tu ești nașul de botez al Liei, fetița Danei Rogoz. Cum ați devenit rude?

Eu cu Dana Rogoz ne-am cunoscut prima dată în anul întâi, pentru că am fost colegi de facultate, dar nu pot să zic că ne-am împrietenit foarte tare atunci, pentru că eram la grupe paralele. Ea era la clasa doamnei Sitaru, eu am fost la Adrian Pintea și exista chiar așa un soi de rivalitate între grupele astea, între studenți. Adică ne doream să fim noi cei mai buni.

Dar în ciuda faptului că am fost colegi, relația de prietenie cu Dana s-a legat după facultate, când am făcut împreună un proiect care se numea “Jurnalul lui Adam și al Evei”, o piesă de teatru în care am jucat împreună, în regia lui Eugen Gyemant. Și atunci ne-am împrietenit și am devenit mai apropiați. L-am cunoscut și pe Radu și pentru mine a fost un șoc când am aflat că vor să fiu naș, pentru că întotdeauna mi-am imaginat, nu știu de ce, în percepția mea nașul trebuia să fie un om mai în vârstă, dar m-a onorat propunerea lor și cred că fac o treabă bună, adică se întâmplă s-o văd mai des pe Lia decât pe nepoții mei.

Foto: Instagram